Calatorie

Eram in Ploiesti si trebuia sa ajung in Bucuresti, sa ma intalnesc cu iubitul meu. Aveam un tren pe la 2:00 dimineata, care pleca din gara din celalalt capat al orasului. Am intreabt-o pe mama cu ce pot sa ajung acolo si ea mi-a spus "Vezi ca sunt N-urile de noapte."(in ploiesti nu exista masini de noapte). Am iesit din casa, si eram intr-un peisaj de genul celui de la Opera Nationala din Bucuresti, si asteptam masina. A venit la un moment dat o masina, am urcat in ea, si am coborat cand am realizat ca mi se pare cunoscut ceva anume. Am coborat, si am inceput sa merg pe o alee lipsita de case sau orice altceva. La un moment dat, am ajuns la un semn de circulatie care marca ca am iesit din Pitesti si intru in Targoviste. In jurul meu nu era nimic, decat o strada pe care mergeam eu, totul fiind acoperit in negru, si o padure la iesirea din Pitesti, unde eram eu. Am tot mers, si intram in diferite scenarii in functie de aleea pe care ma hotaram sa merg. Fie erau scenarii sadice pe una din alei, psihedelice pe alta, plictisitoare pe alta, normale, etc. La un moment dat, ajung la semnul de iesire din Targoviste, si un cuplu se hotaraste sa-mi arate unde e gara. Ajung in gara si urc intr-un tren in care eram doar eu, intr-un compartiment de o persoana, si atat si ma uitam pe geam si observam cum trec zile si nopti la rand, dar trenul nu opreste. La un moment dat, mi-am vazut reflectia: imbatranisem, nu mai aveam 21 de ani, eram plina de riduri, cu parul alb si asa mai departe.
Trenul inca nu oprise.