casa

În acea noapte am visat că mergeam pe cărare , în mijlocul pădurii , din ce în ce mai îngrețoșată și mai amețită . Priveam în pământ ,și amestecul acela de lăstari , omizi , frunze moarte , ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor .Pădurea nu avea limite , nu avea sens , ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina . Un lătrat de vulpe undeva mai la deal . O scânteiere de rouă într-o plasă e păianjen . Un tril de mierlă . Adieri răcoroase . Foarte departe , în fundul văii , într-un amestec de aur și umbre , am zărit o casă .Pe măsură ce mă apropiam , contururileîi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn , cu etaj , dreptunghiulară ca o ladă , fără acoperiș țuguiat , fără ferestre . De aproape era sinistră: o mare cutie de scânduri date cu smoală . Avea la mijloc o ușă deschisă , în pragul căreia sfârșea și cărarea mea .Umbra mea se proiecta într-acolo ca un ac indicator, negru și vibrând .Am înaintat șovăind până în fața ușii . Era o mare ușă stacojie . Înăuntru - un întuneric des , hașurat . Îmi era rău și m-am sprijinit o vreme cu fru ntea de ușă. nu aveam unde să fug. nu exista nici un loc în lume unde m-aș fi putut ascunde, căci drumul meu se oprea aici. am trecut pragul și urechile au început să-mi țiuie de singurătate. Erau culoare lungi și întortocheate , pline de praf și gunoaie , unde zăceau îngrămădite mobile vechi , piane sfărâmate , cărți în legături groase de piele . Erau fotografii galbene în rame ovale .Erau paturi de fier , strâmbate ,și oale de noapte mâncate de rugină .Erau haine decolorate în dulapuri cu oglinda spartă :din gulere și cute se ridica o spuză de fluturași gri și bej ,care-și împrăștiau peste tot puful de pe aripi . Era un mare candelabru căzut din tavan și o icoană spartă în două .Câte un tăun mare și gros țâșnea bâzâind din vreun colț și se rotea apoi la nesfârșit prin toate ungherele . Înaintând cu pași mici printre vechiturile alea ,am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj .Le-am urcat încet , bocănind .Prin colțuri , păianjenii pândeau în pânzele lor dese , încremeniți , uriași . La etaj , la capătul altor culoare , am dat de o ușă încuiată , cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea, răul acela ajunseseră la culme. Am privit cheia de aur. Eram sigură că se potrivește. Și cgiar atunci m-am trezit, cu o stare proastă, de neliniște și frustrare.