carabusi

Mergeam pe un drum ingust, ba de campie, ba urcam. Eram intr-o masina si parca nu eram eu la volan, eram in dreapta soferului. Drumul avea obstacol pe o parte iar pe cealalta era ca o prapastie. Eram speriata ca nu vom reusi sa trecem de obstacole si o sa cadem, dar in acelasi timp aveam incredere in sofer. Cred ca soferul era sotul meu. Am depasit obstacolul cu bine si dupa ce am trecut pe langa diferite asezari omenesti, aratau ca niste cocioabe din lem fara geamuri si usi doar cu perdele in care locuiau oameni, unele mai saracacioase unele aratau foarte curate si ordonate, ma intrebam cum pot traii acesti oameni fara geamuri, oare iarna nu le este frig, dar imediat am, vazut altele cu sobe inauntru. Ulterior am ajuns intr-o poienita, era si catelul nostru cu noi, si alerga vesela prin jur pe langa un rau. parea ca suntem la o cabana la munte. In masina noastra cu care venisem ulterior cand sa ma urc in ea am vazut ca era plina ce carabusi. Carabusi verzi, carabusi de mai, unii mai mici alti foarte mari. Am incercat sa ii indepartez dar parca erau tot mai multi. Erau foarte frumos colorati unii dintre ei, si nici unul nu s-a urcat pe mine. parca masina era casa lor si in timp ce incercam sa-i indepartez de pe scau , tetiera imi parea rau. Nu m-au agresat in vreu fel, sau nu am simtit frica ci doare uimire. De asemenea erau si pe cainele meu. Intr-un fel credeam ca el i-a adus din padurea din jur. Si cam atat imi amintesc.